Preşedintele CJ Suceava a plecat în China pentru discuţii cu reprezentanţii Partidului Comunist

de Tibi Bujdei - Mediafax

Foto: Mediafax (Răzvan Chiriţă)

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a plecat, marţi, într-o vizită în China, unde urmează să se întâlnească cu reprezentanţi ai Partidului Comunist Chinez, cu reprezentanţi ai Guvernului, dar şi cu cei ai provinciei Guizhou, cu care Suceava este înfrăţită din 2007.

Potrivit unui comunicat al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, lider al filialei judeţene a PSD, se află, cu o delegaţie a PSD, într-o vizită de o săptămână în China, unde "va avea discuţii la nivel înalt cu reprezentanţi ai Partidului Comunist Chinez, ai Guvernului Republicii Chineze, precum şi cu factorii de decizie ai administraţiilor publice locale".

Sursa citată menţionează că vizita are loc "în contextul lărgirii dialogului şi cooperării dintre România şi Republica Chineză, având în vedere deschiderea exprimată de firme private şi de stat chineze pentru a dezvolta relaţii de afaceri în România".

"În cadrul acestei vizite, interesul judeţului Suceava este şi de a dinamiza colaborarea cu provincia Guizhou, cu care judeţul nostru are un acord de colaborare încheiat în anul 2007, respectiv de a descoperi noi oportunităţi de a desfăşura acţiuni comune atât în plan economic, cât şi social. Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava va reprezenta şi interesele Casei de Prietenie Româno-Chineze şi ale Asociaţiei Române de Prietenie cu Republica Chineză", se arată în comunicatul CJ Suceava.

Sursa citată subliniază că pentru această vizită nu sunt cheltuiţi bani publici. Cătălin Nechifor nu a putut fi contactat pentru a da detalii legate de costul vizitei.

 
Tag-uri:
nechifor
,china
,

 

Versiune mobil | completa