Scriitorul Matei Vişniec susţine la Rădăuţi conferinţa "50 de ani de poezie trăită"

de Liliana Bujdei - Mediafax

Foto: Mediafax (Andreea Balaurea)

Scriitorul Matei Vişniec va susţine, sâmbătă, în oraşul natal Rădăuţi, conferinţa "50 de ani de poezie trăită", iar la Universitatea din Suceava, va participa, luni, la prezentarea celei mai recente apariţii editoriale "Cabaretul cuvintelor" şi la un spectacol de teatru după piesa sa "Ţara lui Gufi".

Preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni, Carmen Veronica Steiciuc, a declarat, marţi, că scriitorul şi dramaturgul Matei Vişniec va susţine, sâmbătă, la Rădăuţi o conferinţă cu tema "50 de ani de poezie trăită", iar în cursul după-amiezii de luni, în cadrul evenimentului intitulat "Eu, cuvântul", care se va desfăşura la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava, va fi prezentată cea mai recentă apariţie editorială a lui Matei Vişniec, volumul "Cabaretul cuvintelor", apărut în anul 2012 la Editura Cartea Românească.

Ea a mai spus că întâlnirea publicului sucevean cu scriitorul Matei Vişniec se va încheia cu spectacolul de teatru "Ţara orbilor", susţinut de trupa Fabulinus a Universităţii sucevene, în regia lui Ion Sapdaru, o adaptare după piesa "Ţara lui Gufi" semnată de Matei Vişniec.

Matei Vişniec s-a născut la Rădăuţi, în anul 1956, oraş în care a urmat şcoala primară, gimnaziul şi liceul, apoi Facultatea de Filosofie şi Istorie a Universităţii Bucureşti.

Potrivit organizatorilor, piesele sale sunt jucate în peste 40 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi.

În anul 2009, Matei Vişniec a primit premiul European acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD) pentru întreaga sa activitate, iar în România i s-a decernat, de mai multe ori, premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor, premiul UNITER şi premiul pentru dramaturgie al Academiei Române.

 

 

Versiune mobil | completa