Tarom va opera şi în sezonul de iarnă pe Aeroportul din Suceava

Foto: Publimedia (Catalin Abagiu)

Tarom va continua să opereze şi în sezonul de iarnă pe Aeroportul Suceava, după ce administraţia judeţeană a achiziţionat un degivror nou, a anunţat, luni, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Suceava, Eugen Mogoş, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Mogoş a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Tarom va continua să opereze cursa zilnică Bucureşti-Suceava şi în sezonul de iarnă.

El a explicat că în luna mai a acestui an conducerea Tarom a transmis aeroportului sucevean că există riscul suspendării curselor în perioada de iarnă din cauza condiţiilor de deszpezire şi de degivrare care nu sunt conforme.

Mogoş a spus că prin efortul CJ Suceava s-a găsit posibilitatea asigurării finanţării pentru achiziţionarea unui degivror de nouă generaţie, iar în 22 august, preşedintele executiv al Tarom, Christian Heinzmann, a informat conducerea aeroportului sucevean că Tarom va continua să opereze cursele şi în perioada de iarnă.

Directorul adjunct al Aeroportului Suceava, Marius Grosu, a spus că aeroportul era dotat cu un degivror, mai vechi, cu performanţe limitate, iar acum va avea un degivror de ultimă generaţie. Totodată, pentru deszăpezire aeroportul deţine un utilaj performant nou.

Conform sursei citate, în perioada de vară cursa internă Tarom pe ruta Bucureşti-Suceava funcţionează la capacitate maximă, iar în perioada de iarnă media de pasageri pe cursă este de 27-30.

Premierul Victor Ponta declara, în 16 august, la Suceava, că Tarom nu ar trebui să renunţe la cursele interne, arătând că, din datele pe care le deţine, acestea sunt profitabile, iar Tarom ar trebui să rămână lider incontestabil cel puţin pe piaţa internă.

"Fără a intra în managementul privat, pe care îl susţin, cred că directorul general, domnul Heinzmann, până acum îşi face treaba foarte bine, eu cred că Tarom trebuie să-şi păstreze toate cursele interne, Târgu Mureş, Sibiu, Suceava, inclusiv dacă poate dezvolta noi curse spre Oradea, Baia Mare. Măcar pe piaţa internă Tarom trebuie să rămână un lider incontestabil. Pe piaţa internaţională, sigur, concurenţa e mult mai puternică şi trebuie să se încadreze în costuri", afirma premierul.

Aeroportul Suceava este modernizat printr-un proiect cu finanţare europeană prin POS-Transporturi, contractul de execuţie fiind semnat în 9 august cu firma Tehnic Asist din judeţul Botoşani pentru modernizarea pistei de rulare, a balizajului, a turnului de control şi pentru amplasarea sistemului de navigaţie tip ILS, costul investiţiei fiind de 105 milioane de lei fără TVA.

Tarom operează zboruri pe relaţia Bucureşti – Suceava din 2004.

 
Tag-uri:
suceava
,tarom
,curse

 

Versiune mobil | completa