Un număr de 36 de salariaţi ai Finanţelor Publice Vaslui au dat în judecată Direcţia Regională Iaşi

de Theodor Istrate

Foto: Mediafax (Liviu Chirica)

Direcţia Regională a Finanţelor Publice (DRFP) Iaşi a fost dată în judecată de cei 36 de salariaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Public Vaslui care au contestat deciziile de eliberare din funcţie, în urma reorganizării Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), relatează MEDIAFAX.

Acţiunea a fost întreprinsă de Sindicatul Finanţelor Publice Vaslui după ce, în prealabil, cei 36 de angajaţi au contestat la DRFP Iaşi deciziile de suspendare din funcţie.

"Aşa cum am arătat şi în plângerile prealabile făcute la Direcţia Regională Iaşi, emiterea acelor decizii de eliberare din funcţie nu s-a făcut în conformitatea cu Legea Funcţionarului Public. În primul rând, ordinele de eliberare din funcţii au fost emise de DGFP Iaşi, în condiţiile în care salariaţii Finanţelor Publice Vaslui nu erau angajaţi ai Direcţiei Regionale. Apoi, ordinele nu au fost publicate în Monitorul Oficial, aşa cum aveau obligaţia legală, şi nici nu au fost respectaţi toţi paşii până la emiterea lor, cum ar fi criteriile de selecţie a salariaţilor ce au primit acele decizii sau dialogul cu sindicatele", a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX liderul Sindicatului Finanţelor Publice Vaslui, Valică Berescu.

În judeţul Vaslui au primit decizii de eliberare din funcţie, odată cu reorganizarea ANAF, 119 salariaţi dintr-un total de 350.

Săptămâna trecută, 36 de angajaţi ai Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui au contestat la Direcţia Regională Iaşi preavizele de disponibilizare emise la începutul lunii august de ANAF. În plângerile depuse la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, angajaţii susţineau că la emiterea deciziilor de disponibilizare nu a fost respectată Legea Funcţionarului Public.

Guvernul a avizat, la sfârşitul lunii iunie, reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi a decis înfiinţarea Direcţiei Antifraudă, care va funcţiona inclusiv sub supravegherea Parchetului de cercetare penală.

ANAF este astfel reorganizată ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluarea activităţii Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare.

 
Tag-uri:
angajaţi
,ajfp vaslui
,

 

Versiune mobil | completa