Un vasluian este anchetat de Poliţie după ce şi-a lovit fiica de trei ani cu o piatră în cap

de Andreea Unturica - Mediafax, Teodor Istrate

Foto: Mediafax (Andreea Balaurea)

Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Vaslui au declanşat o anchetă în cazul unui bărbat din localitatea vasluiană Orgoieşti, acuzat că şi-a lovit fiica în vârstă de trei ani cu o piatră în cap, fetiţa ajungând în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.

Potrivit primelor declaraţii date poliţiştilor de către bărbat, acesta ar fi aruncat cu piatra înspre soţie, care era cu fetiţa de trei ani în braţe în acel moment, în urma unei discuţii contradictorii, pe fondul consumului de alcool, piatra lovind-o însă pe copilă în cap şi declanşându-i o hemoragie puternică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, fata de trei ani a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde medicii au decis transferul la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" Iaşi, de unde copila a ajuns apoi la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu, unde se află internată şi în prezent.

Medicii au diagnosticat-o pe fetiţă cu plagă frontală stângă, traumatism cranio-cerebral şi hematom epicranian stâng.

"În această cauză, s-a deschis dosar de cercetare penală pe numele bărbatului de 35 de ani pentru loviri sau alte violenţe, însă încadrarea juridică finală va fi stabilită cu exactitate în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie copila pentru a se vindeca", a declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui au deschis propria anchetă în acest caz, una dintre variantele luate în calcul fiind separarea fetiţei şi a mamei acesteia de bărbatul agresiv.

"Odată cu externarea din spital, specialiştii instituţiei vor purta o discuţie cu fetiţa de trei ani şi mama acesteia pentru a se vedea dacă sunt antecedente de agresiune manifestate de bărbatul de 35 de ani. În funcţie de concluziile din anchetă, cât şi de certificatul medical de externare, se vor lua măsurile de rigoare. Cel mai corect ar fi îndepărtarea agresorului de familie şi nu internarea mamei şi a celor două fiice ale acesteia într-un centrul specializat al instituţiei noastre", a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.

Cea de-a doua fiică a bărbatului agresor, o fetiţă de şase ani, se află în prezent, până la externarea mamei acesteia, în grija unei localnice din Orgoieşti.

 
Tag-uri:
vaslui
,bărbat
,anchetă

 

Versiune mobil | completa