A fost odată Sergio Leone

Sergio Leone, un regizor care a scris istorie în cinematografia mondială

Universitatea „Al.I.Cuza“, Institutul italian de Cultură „Vito Grasso“ şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“ organizează Retrospectiva Filmului Italian la Iaşi, inaugurată printr-un omagiu adus regizorului Sergio Leone.


Western italian

Sergio Leone a devenit celebru datorită filmelor sale western, cunoscute şi sub titulatura de „western spaghetti“, datorită originii italiene a cineastului. Leone a început să lucreze în aria filmelor în timpul adolescenţei, fiind asistent de platou al unor regizori italieni şi americani. Spre sfârşitul anilor 1950, a început să scrie scenarii şi să regizeze, după ce lucrase la „Gli Ultimi giorni di Pompei“ (1959), terminând munca regizorului care se îmbolnăvise.


Carieră
Primul său film regizat a fost „Il Colosso di Rodi“ (1961), apoi a urmat „Per un pugno di dollari“ (1964), un remake dupa „Yojimbo“ (1961) a lui Akira Kurosawa, care a generat o adevărată revoluţie în lumea cinematografiei. A refuzat oferta de a regiza „The Godfather“ (1972), în favoarea unui proiect mai vechi al său - „Once Upon a Time in America“ (1984). De remarcat că filmele lui Sergio Leone au beneficiat de muzica inconfundabilă a magicului Ennio Morricone, acesta fiind, în opinia multor cinefili, cel mai mare compozitor de muzică de film din toate timpurile.


 





Genialul Morricone

Ennio Morricone a compus muzica pentru mai mult de 500 de filme şi seriale. Deşi doar 30 din coloanele sale sonore sunt pentru filme western, acestea sunt cele mai celebre. Colaborarea sa cu Leone a fost una din cele mai durabile colaborări dintre un regizor şi un compozitor. Morricone a scris muzica pentru toate filmele lui Leone, de la „Pentru un pumn de dolari“ la „A fost odată în America“.

 


Program
- „Pentru câţiva dolari în plus“, 1965; Cu: Clint Eastwood, Lee Van Cleef, Gian Maria Volonte, Klaus Kinski;
Luni, 27 octombrie, ora 21.15, la Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumăzescu“;

- „Bunul, răul şi urâtul“, 1968; Cu: Henry Fonda, Charles Bronson, Claudia Cardinale;
Vineri, 7 noiembrie, ora 18.45, la Galeriile de Artă ale Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“, etajul 1.

- „A fost odată în America“, 1984;
Cu: Robert de Niro, James Woods, Joe Pesci;
Luni, 10 noiembrie, ora 20.15, la Galeriile Anticariat (partea întâi) şi vineri, 21 noiembrie, ora 18.45, la Galeriile de Artă ale Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi“, etajul 1 (partea a doua).

 

 

Versiune mobil | completa