Cluburile ieşene de altădată

Sediul Jockey Clubului din Iaşi era impozant, pe măsura renumelui şi a membrilor marcanţi (c) Fotografii oferite prin amabilitatea DJAN Iaşi

Puţini dintre cei care frecventează astăzi clu­bu­rile trendy din Iaşi ştiu ceva despre istoria acestei instituţii. Clubul secolului XXI, în varianta glamuroasă şi zgomotoasă, diferă fundamental de cluburile austere din veacul al XIX-lea.


Originea clubului
Instituţie de origine brita­ni­că, clubul a fost preluat, înce­pând cu a doua jumătate a se­colului al XVIII-lea, de Franţa, de unde s-a extins mai apoi în restul Europei. Denumirea in­sti­tuţiei a variat în funcţie de ţara de adopţie. În Franţa, clubul era cunoscut sub numele de “cerc”, în timp ce în Germania se fo­lo­sea termenul de “casino”. Clubul a fost una dintre cele mai carac­teristice expresii sociale ale mo­der­nităţii. Un spaţiu de relaxare propriu bărbaţilor. Instituţia era frecventată atât de către bărba­ţii care făceau parte din elita aris­tocrată, cât şi de proaspeţii îmbogăţiţi din lumea afacerilor.
Cei care frecventau clubul con­tribuiau cu o anumită sumă de bani la cheltuielile de între­ţinere sau închiriere a clădirii gazdă. Din acest punct de vede­re, acolo fiecare membru era stăpân, dar fără a avea niciuna din grijile stăpânului.


Organizare

Cluburile erau situate în cele mai rafinate clădiri ale oraşelor. În cadrul instituţiei, fiecare ca­meră avea o destinaţie precisă. Pe lângă camerele de masă, bi­li­ard şi joc de cărţi, existau ca­mere pentru fumători, nefu­mă­tori, camere pentru lectură şi corespondenţă. Majoritatea acestor instituţii aveau lângă in­trare o cameră de recepţie unde mem­brii clubului puteau invita la cină un prieten care nu era membru. Acest obicei de a primi vizitatori a făcut ca multe clu­buri să aibă veritabile registre cu autografele invitaţilor. Mem­brii aveau un adevărat ritual de urmat în cadrul instituţiei. La ora şase - şase şi jumătate în­ce­peau  cina. În jurul orei opt se serveau cafelele şi ţigările, pentru ca mai apoi fiecare din cei prezenţi să poată pleca la teatru, operă sau în camera de jocuri, în funcţie de anga­ja­men­tele pe care le aveau. Fiecare grup din cadrul clubului avea propria specializare şi, în func­ţie de aceasta, conversaţiile se orientau spre politică, afaceri, curse de cai, vânători etc.
În club, ţinuta, tonul şi con­versaţia erau mai libere şi mai puţin elevate decât la întâlnirile protocolare din cadrul saloa­nelor.


Înfiinţarea Jockey Club

La Iaşi, cel mai celebru club a fost Jockey Club, situat pe locul actualei Case de Cultură a Stu­denţilor. Primele curse de cai din Iaşi au avut loc în anul 1849, sub domnia lui Grigore Ghica, cu mult înainte ca astfel de preocupări să apară în Bucu­reşti. Rudolf Suţu consemna că “pe la 1857 s-au făcut alergări de cai destul de reuşite, sub con­du­cerea principelui Şuţu şi apoi, după o întrerupere scurtă, în a­nul 1862, s-a înfiinţat cu statute în regulă, societatea Jockey Club la Iaşi din care făcea parte şi nemuritorul domnitor Cuza... Pe când la Iaşi erau curse, în tot Orientul şi nici chiar la Bucu­reşti nu erau”.  În perioada în care la Iaşi se desfăşurau cur­se­le hipice, oraşul devenea neîn­că­pător. Numeroşi nobili din Austro-Ungaria, Polonia, Rusia veneau special să asiste la astfel de întreceri. Jockey Club-ul avea prevăzut în statut, ca prin­cipal obiect de activitate, “so­cie­tate de încurajare pentru îm­bunătăţirea rasei cailor din Ro­mânia”, în speţă de pur sânge englezesc.


Atracţiile clubului

La Iaşi, clubul a avut 78 de membri fondatori, majoritatea boieri, dintre care amintim pe: Va­sile Sculy Logotetides - pro­prietarul casei unde fiinţa clu­bul, Leon Bogdan, Vasile Alecsan­dri, Nunuţă Rosetti Roz­no­vanu, Vasile Pogor, Ale­xan­dru Beldiman - fondatorul zia­rului “Adevărul”, Gheorghe Mâr­zescu, Dimitrie P. Moruz, Con­stantin Suţu, Emil Sturdza ş.a.m.d. Mulţi dintre boieri, membri ai clubului, veneau aici pentru partida de cărţi cu prietenii.
Dimitrie Mavrocordat şi Leon Bogdan, doi dintre boierii dis­tinşi din epocă, îşi făcuseră un adevărat ritual din a veni zil­nic să joace whist sau pre­fe­rence cu “câţiva intimi”, prieteni apropiaţi, membri ai clubului.
În încăperile elegante ale clu­bului, boierii vorbeau despre caii cei mai valoroşi, făceau pa­riuri hi­pice sau dezbăteau la o cafea ul­timele noutăţi apărute în ziarele “Le Journal des De­bats”, “Le Con­stitutionnel”, “Aug­s­burger All­ge­meine Zeitung” sau “L’Inde­pen­dance Belge”.
Jockey Club-ul se bucura în epocă de un bun renume, astfel încât, Consiliul comunal al ora­şu­lui sprijinea întrecerile hipice organizate de acesta.
În anul 1907, Consiliul vota “in­stituirea unui premiu al co­mu­nei de 3.000 de lei cu ocazia alergărilor de cai organizate de Jockey Club”. Acest club se deosebea de celelalte existente în Iaşi de­oa­rece deţinea şi un magazin - pe strada Golia - unde se co­mer­cia­lizau obiecte cu sigla clubului.


Trişori şi averi pierdute la Jockey Club

În timpul primului război mondial, după retragerea gu­vernului la Iaşi, mulţi dintre mem­brii clubului similar de la Bucureşti şi prietenii acestora puneau drept gaj averile şi moşiile lor la mesele de joc din cadrul Jockey Club-ului. Constantin Argetoianu îşi amin­tea de partidele lungi de poker, care se întindeau pe durata a două zile.
Generalul Bebe Costescu, recent eliberat din prizonieratul de la Stralsund, pierdea, în urma unei astfel de partide, arenda pe un an a moşiei soţiei, în favoarea arendaşului său.  Duiliu Zamfirescu, jucător de baccara, se înfrupta fără jenă din averea lui Lupesco, fiul unui bogătaş din Râmnicu Sărat, caracterizat de Argetoianu ca fiind “plin de bani şi ahtiat de via­ţă elegantă”, în ciuda ma­nierelor sale care lăsau de dorit.
Matei Cantacuzino, preşe­din­tele Clubului în anul 1918, mare amator de bridge, şi-a dat de­mi­sia atunci când a aflat, cul­mea ironiei, că un inspector de poliţie a fost învinuit de mem­brii clubului că trişa.
De altfel, un alt trişor cele­bru, Gheorghe Mârzescu, se pare că a stat la baza despărţirii Jockey Clubului din Iaşi de cel din Bucureşti, după spusele lui Argetoianu.


Alte cluburi ieşene
În Iaşi existau şi alte cluburi, precum Cercul Militar, Clubul Concordia sau Clubul de Tenis. Cercul Militar (fostele case Lăţescu Balş de pe strada Carol) şi Clubul Concordia (strada Ştefan cel Mare) adăposteau în special serate dansante şi diferite “serbări familiare ale membrilor clubului la care s-au invitat mai multe persoane şi familii dintre civili”. Aceste evenimente erau anunţate din timp în rubrica “Cronica zilei” a ziarului “Evenimentul”. Adeseori, seratele cele mai strălucite erau descrise pe larg spre deliciul cititorilor care aflau că la acestea a luat parte “lume multă, lume distinsă, tot ce Iaşul are mai inteligent, mai cult, mai frumos”. Cu profil sportiv, Clubul de Tenis a apărut în Iaşi la începutul secolului XX, mai precis în 1902. Acesta îi reunea pe pasionaţii de tenis, precum George Mârzescu, M. Negruzzi, dr. P.D. Anghel, E. La Roche, cpt. D. Grecianu, G. Iamandi - dacă ar fi să enumerăm doar câţiva. Membrii clubului se întâlneau în special în grădina Copou, unde obţinuseră de la primărie un teren de joc de aproape 600 m2. Formă de sociabilitate specifică bărbaţilor, din care femeile erau excluse, clubul oferea membrilor săi, fie boieri, fie burghezi înstăriţi, un spaţiu cu toate ingredientele necesare de relaxare, unde puteau discuta liber despre subiectele care îi preocupau.
 
Tag-uri:
cluburi
,cai
,

 

Versiune mobil | completa