Cluburile ieşene de altădată
Sediul Jockey Clubului din Iaşi era impozant, pe măsura renumelui şi a membrilor marcanţi (c) Fotografii oferite prin amabilitatea DJAN Iaşi
Originea clubului
Instituţie de origine britanică, clubul a fost preluat, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de Franţa, de unde s-a extins mai apoi în restul Europei. Denumirea instituţiei a variat în funcţie de ţara de adopţie. În Franţa, clubul era cunoscut sub numele de “cerc”, în timp ce în Germania se folosea termenul de “casino”. Clubul a fost una dintre cele mai caracteristice expresii sociale ale modernităţii. Un spaţiu de relaxare propriu bărbaţilor. Instituţia era frecventată atât de către bărbaţii care făceau parte din elita aristocrată, cât şi de proaspeţii îmbogăţiţi din lumea afacerilor.
Cei care frecventau clubul contribuiau cu o anumită sumă de bani la cheltuielile de întreţinere sau închiriere a clădirii gazdă. Din acest punct de vedere, acolo fiecare membru era stăpân, dar fără a avea niciuna din grijile stăpânului.
Organizare
Cluburile erau situate în cele mai rafinate clădiri ale oraşelor. În cadrul instituţiei, fiecare cameră avea o destinaţie precisă. Pe lângă camerele de masă, biliard şi joc de cărţi, existau camere pentru fumători, nefumători, camere pentru lectură şi corespondenţă. Majoritatea acestor instituţii aveau lângă intrare o cameră de recepţie unde membrii clubului puteau invita la cină un prieten care nu era membru. Acest obicei de a primi vizitatori a făcut ca multe cluburi să aibă veritabile registre cu autografele invitaţilor. Membrii aveau un adevărat ritual de urmat în cadrul instituţiei. La ora şase - şase şi jumătate începeau cina. În jurul orei opt se serveau cafelele şi ţigările, pentru ca mai apoi fiecare din cei prezenţi să poată pleca la teatru, operă sau în camera de jocuri, în funcţie de angajamentele pe care le aveau. Fiecare grup din cadrul clubului avea propria specializare şi, în funcţie de aceasta, conversaţiile se orientau spre politică, afaceri, curse de cai, vânători etc.
În club, ţinuta, tonul şi conversaţia erau mai libere şi mai puţin elevate decât la întâlnirile protocolare din cadrul saloanelor.
Înfiinţarea Jockey Club
La Iaşi, cel mai celebru club a fost Jockey Club, situat pe locul actualei Case de Cultură a Studenţilor. Primele curse de cai din Iaşi au avut loc în anul 1849, sub domnia lui Grigore Ghica, cu mult înainte ca astfel de preocupări să apară în Bucureşti. Rudolf Suţu consemna că “pe la 1857 s-au făcut alergări de cai destul de reuşite, sub conducerea principelui Şuţu şi apoi, după o întrerupere scurtă, în anul 1862, s-a înfiinţat cu statute în regulă, societatea Jockey Club la Iaşi din care făcea parte şi nemuritorul domnitor Cuza... Pe când la Iaşi erau curse, în tot Orientul şi nici chiar la Bucureşti nu erau”. În perioada în care la Iaşi se desfăşurau cursele hipice, oraşul devenea neîncăpător. Numeroşi nobili din Austro-Ungaria, Polonia, Rusia veneau special să asiste la astfel de întreceri. Jockey Club-ul avea prevăzut în statut, ca principal obiect de activitate, “societate de încurajare pentru îmbunătăţirea rasei cailor din România”, în speţă de pur sânge englezesc.
Atracţiile clubului
La Iaşi, clubul a avut 78 de membri fondatori, majoritatea boieri, dintre care amintim pe: Vasile Sculy Logotetides - proprietarul casei unde fiinţa clubul, Leon Bogdan, Vasile Alecsandri, Nunuţă Rosetti Roznovanu, Vasile Pogor, Alexandru Beldiman - fondatorul ziarului “Adevărul”, Gheorghe Mârzescu, Dimitrie P. Moruz, Constantin Suţu, Emil Sturdza ş.a.m.d. Mulţi dintre boieri, membri ai clubului, veneau aici pentru partida de cărţi cu prietenii.
Dimitrie Mavrocordat şi Leon Bogdan, doi dintre boierii distinşi din epocă, îşi făcuseră un adevărat ritual din a veni zilnic să joace whist sau preference cu “câţiva intimi”, prieteni apropiaţi, membri ai clubului.
În încăperile elegante ale clubului, boierii vorbeau despre caii cei mai valoroşi, făceau pariuri hipice sau dezbăteau la o cafea ultimele noutăţi apărute în ziarele “Le Journal des Debats”, “Le Constitutionnel”, “Augsburger Allgemeine Zeitung” sau “L’Independance Belge”.
Jockey Club-ul se bucura în epocă de un bun renume, astfel încât, Consiliul comunal al oraşului sprijinea întrecerile hipice organizate de acesta.
În anul 1907, Consiliul vota “instituirea unui premiu al comunei de 3.000 de lei cu ocazia alergărilor de cai organizate de Jockey Club”. Acest club se deosebea de celelalte existente în Iaşi deoarece deţinea şi un magazin - pe strada Golia - unde se comercializau obiecte cu sigla clubului.
Trişori şi averi pierdute la Jockey Club
În timpul primului război mondial, după retragerea guvernului la Iaşi, mulţi dintre membrii clubului similar de la Bucureşti şi prietenii acestora puneau drept gaj averile şi moşiile lor la mesele de joc din cadrul Jockey Club-ului. Constantin Argetoianu îşi amintea de partidele lungi de poker, care se întindeau pe durata a două zile.
Generalul Bebe Costescu, recent eliberat din prizonieratul de la Stralsund, pierdea, în urma unei astfel de partide, arenda pe un an a moşiei soţiei, în favoarea arendaşului său. Duiliu Zamfirescu, jucător de baccara, se înfrupta fără jenă din averea lui Lupesco, fiul unui bogătaş din Râmnicu Sărat, caracterizat de Argetoianu ca fiind “plin de bani şi ahtiat de viaţă elegantă”, în ciuda manierelor sale care lăsau de dorit.
Matei Cantacuzino, preşedintele Clubului în anul 1918, mare amator de bridge, şi-a dat demisia atunci când a aflat, culmea ironiei, că un inspector de poliţie a fost învinuit de membrii clubului că trişa.
De altfel, un alt trişor celebru, Gheorghe Mârzescu, se pare că a stat la baza despărţirii Jockey Clubului din Iaşi de cel din Bucureşti, după spusele lui Argetoianu.
Alte cluburi ieşene
În Iaşi existau şi alte cluburi, precum Cercul Militar, Clubul Concordia sau Clubul de Tenis. Cercul Militar (fostele case Lăţescu Balş de pe strada Carol) şi Clubul Concordia (strada Ştefan cel Mare) adăposteau în special serate dansante şi diferite “serbări familiare ale membrilor clubului la care s-au invitat mai multe persoane şi familii dintre civili”. Aceste evenimente erau anunţate din timp în rubrica “Cronica zilei” a ziarului “Evenimentul”. Adeseori, seratele cele mai strălucite erau descrise pe larg spre deliciul cititorilor care aflau că la acestea a luat parte “lume multă, lume distinsă, tot ce Iaşul are mai inteligent, mai cult, mai frumos”. Cu profil sportiv, Clubul de Tenis a apărut în Iaşi la începutul secolului XX, mai precis în 1902. Acesta îi reunea pe pasionaţii de tenis, precum George Mârzescu, M. Negruzzi, dr. P.D. Anghel, E. La Roche, cpt. D. Grecianu, G. Iamandi - dacă ar fi să enumerăm doar câţiva. Membrii clubului se întâlneau în special în grădina Copou, unde obţinuseră de la primărie un teren de joc de aproape 600 m2. Formă de sociabilitate specifică bărbaţilor, din care femeile erau excluse, clubul oferea membrilor săi, fie boieri, fie burghezi înstăriţi, un spaţiu cu toate ingredientele necesare de relaxare, unde puteau discuta liber despre subiectele care îi preocupau.
Versiune mobil | completa