Inima Iaşului

Hotelul Traian a fost şi rămâne punctul de reper care dă culoare şi valoare Pieţei Unirii

Cu două secole în urmă, se contura ceea ce ie­şe­nii de atunci numeau “bu­ri­cul târgului”, Piaţa Unirii. Apărută la intersecţia uliţei Mari cu uliţa Sârbească şi uliţa Goliei, piaţa s-a transformat lent în centru ur­ban, datorită clădirilor înălţate în jurul său. Faptul că în anul 1859 s-a jucat pentru prima dată Hora Unirii în faţa hanului Petre Bacalu a accelerat delimitarea pieţei. Înainte ca piaţa să prindă contur, Uliţa Mare (actuala stra­dă Ştefan cel Mare) nu-şi întrerupea traiectoria.
Pe locul Hotelului Traian şi a statuii lui Alexandru Ioan Cuza exista o suc­cesiune de prăvălii a­par­ţi­nând lui Scarlat Pastia, fost primar al Iaşului. Pe lângă acestea, se mai aflau magazinele de galanterie aparţinând lui Mitler şi Konfeld, cârciuma lui Gherşin Hern, frizeria Pavlicovs­chi, me­ze­lăria Fotachi, transformată mai apoi în băcănia - bo­de­gă Ermacov.


Naşterea Pieţei Unirii
Scarlat Pastia a contribuit decisiv la configurarea pieţei. El şi-a dărâmat dughenele şi a ridicat Hotelul Traian cu ajutorul inginerilor François Cazaban şi Celeste Peytavin, pe scheletul metalic proiectat de Gustav Eiffel, realizatorul faimosului turn, care îi poartă numele, din Paris. Hotelul avea o grădină generoasă care se întindea pe actualul loc al statuii lui Cuza.
În cadrul grădinii era amenajată şi o berărie. Luxos, confortabil şi modern, hotelul a devenit rapid un punct de atracţie pentru cei care vizitau oraşul. Din faţa stabilimentului erau nelipsite trăsurile, berline sau cupeu.
 Tot lui Pastia i se datorează şi transformarea hanului Bacalu în Hotelul România. De altfel, ca proprietar al instituţiei, acesta a decis, în 1889, să transforme res­ta­urantul în sală de spectacole, după ce în 1888 un incendiu mistuise Teatrul din Copou. Piaţa a fost marcată de noi construcţii, precum restaurantul şi berăria Unirea, unde cânta orchestra lui Ghiţă Bordeianu, localul Azuga sau Gambrinus-ul studenţesc, Luther, unde cânta violonistul Ghiţă Bălănescu, Bragadiru - rezidit pe locul bodegii Eldorado, hotelul şi restaurantul Adolf Buch, unde îi plăcea lui I.L. Caragiale să se cazeze când venea în Iaşi, casele Braunstein şamd.


Atracţiile din jurul Pieţei Unirii
Una dintre atracţiile indiscutabile din jurul Pieţei era restaurantul Traian. Mâncarea excelent pregătită făcea ca restaurantul să aibă tot timpul clienţi. Preţul unei mese copioase, cu trei feluri de mâncare şi desert, acompaniate cu un sfert de vin, era de doar trei lei. Tot în corpul clădirii funcţiona şi o cafenea, spre desfătarea celor care nu se puteau în niciun fel lipsi de cafea şi ţigară.
Printre clienţii fideli acestui loc se numărau Teodor Bonciu, fost prefect de Vaslui şi furnizorul vinului de la cofetăria Tuffli, ziaristul Ion Grigoriu, mare pasionat de jocul de table, actorul Petrea Alexandrescu, Naiman Paraschivescu, supranumit şi regele ghiulbaharului (joc de cărţi) şamd.
Vara, terasa hotelului era tot timpul ocupată. Aici stăteau, pâ­nă spre dimineaţă, aşa cum îşi amintea Vasile Panopol, “noctambulii incorigibili, mai ales acei decavaţi care nu-şi puteau să-şi permită luxul unei petreceri fie la Tanasache, la Bolta Rece sau la Pavilion”. Consuma-ţia obişnuită consta într-o ceaş­că de cafea cu lapte, pe care cli­en-ţii o primeau în schimbul modestei sume de 50 de bani. Acelaşi Panopol îşi amintea că după ce serveau băutura mai sus menţionată, “stomacul noctambulilor era într-o măsură satisfăcut, dar nicidecum gâtlejul lor veşnic însetat”.


“La trei calici”
O altă atracţie era berăria “La trei calici”. Aceasta era găzduită de Hotelul Traian, în partea dinspre strada Lăpuşneanu. Berăria era deţinută de trei prieteni: Dimitriţă Zarifopol, poreclit “Falcă Strâmbă”, Gheorghe Calognomu şi Costică Bogonos.
Localul impresiona clienţii prin spaţiul generos, amenajat cu mult bun gust. Din păcate be­ră­ria a avut o existenţă efemeră tocmai datorită proprietarilor, care erau trei risipitori incurabili. Aceştia - din relatările lui Panopol - “nu au încetat de a fi mari curtezani, cheflii şi galantoni, aşa încât, cu asemenea apucături, şi-au mâncat şi băut la iuţeală fondul de comerţ, în tovărăşia frumoaselor cucoane şi numeroşilor prieteni”.
Berăriile Azuga şi Luther ofereau, la rândul lor, cli­en­ţilor î­n­setaţi o halbă de bere în schim­bul sumei infime de 50 de bani. Mai târziu, lângă fosta berărie Azuga se înfiinţa be­ră­ri­a Unirea, unde consumatorii se delectau ascultând-o pe frumoasa fran­ţu­zoaică Sylvie Lamonte.


Mere stricate împotriva regelui
În anul 1888, într-un context politic încordat, în care o­po­ziţia unită încerca să răstoarne guvernul Ion Brătianu, vizita la Iaşi a regelui Carol I s-a soldat cu un grav incident. Un grup de tineri, aflaţi în faţa hotelului România şi a grădinii Traian, conduşi de Iorgu Şendrea, C.B. Pennescu şi Costea Balş, ostili guvernului Brătianu, au atacat cu mere stricate caleaşca de gală a suveranului. Prinşi de poliţie, cei trei au fost încarceraţi, judecaţi şi condamnaţi la închisoare. Cu­rând după ce pedeapsa a fost pronunţată, cei trei au fost gra-ţiaţi chiar de către rege, victima acestui protest. Ironia sorţii, sau poate chiar a regelui, a făcut ca cei trei agresori să devină, câţi­va ani mai târziu, prefecţi ai po­li­ţiei din Iaşi. În această calitate, trebuiau să aibă grijă de regele pe care chiar ei îl atacaseră odinioară.


Inaugurare cu peripeţii
La 27 mai 1912 se dezvelea la Iaşi, în prezenţa regelui Carol I şi a numeroşi politicieni, statuia lui Al. I. Cuza. Discuţiile pe marginea amplasării statuii şi a finanţării monumentului au fost aprinse. Iniţial, autorităţile au dorit aşezarea statuii în Piaţa Nouă din faţa hotelului Continental. A. D. Xenopol şi A. C. Cu-za, susţinuţi de studenţi, au manifestat împotriva deciziei autorităţilor locale, cerând insistent ca statuia să fie amplasată în Piaţa Unirii, în loc central. În cele din urmă, după numeroase şi aprige dispute, s-a hotărât ca statuia să fie ridicată în Piaţa Unirii, cheltuielile legate de no-ua locaţie urmând să fie suportate de cei care au avut această idee.
Pentru a-şi susţine părerea, Xenopol a făcut rost de bani de la câţiva oameni de afaceri e­vrei. Soluţia lui a stârnit critici aspre din partea presei antisemite şi naţionaliste. Depăşind momentele critice, statuia a fost, în final, inaugurată în faţa unei mulţimi nerăbdătoare să vadă opera sculptorului Rafaelo Romanelli.
Dezvelirea monumentului a riscat, la un moment dat, să fie compromisă de pânza care aluneca de pe statuie înainte de vreme. Regele, precaut, obser­vând acest detaliu, a grăbit ceremonia, salvând în acest fel momentul inaugurării.
Banchetul care a urmat ceremoniei a avut loc la restaurantul hotelului Traian. Pe terasa acestuia şi-au ţinut discursurile A. D. Xenopol, N. Iorga, C. C. Arion, precum şi primarul de atunci al Iaşului, C.N. Botez.
Dacă anii 1916-1918 nu au lăsat ie­şe­nilor o amintire prea plăcută, după 1919 Piaţa Unirii şi localurile din jurul acesteia începeau să iasă încet din letargia primului război mondial şi să-şi recapete veselia de altădată.
 

 

Versiune mobil | completa