Tumultoasa poveste a Castelului de la Miclăuşeni

1  0  0  0 

Castelul Miclăuşeni astăzi, după întâmpinarea atâtor dificultăţi care i-au marcat istoria - Foto: Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale

La doar 65 de kilometri depărtare de Iaşi, pe partea stângă a drumului E 583 ce duce spre Roman, în comuna Butea, se află castelul Miclăuşeni. Rezistând timpului şi oamenilor, care l-au ocrotit ori, dimpotrivă, s-au străduit să-l distrugă, castelul a rămas martorul tăcut al unor epoci  boiereşti demult apuse.
 

Reşedinţă pentru ploşniţe
În secolul al XV-lea, domnitorul Alexandru cel Bun îi dăruia vornicului Miclăuş, membru în Sfatul Domnesc, un domeniu generos, situat în apropierea luncii Siretului. După moartea vornicului, moşia a rămas cunoscută sub numele de Miclăuşeni. La sfârşitul secolului al XVII-lea, moştenitorii de drept ai moşiei, rămânând fără urmaşi, au lăsat domeniul rudelor din familia Sturdza.
Ioan Sturdza (1710-1792) a fost cel care a înălţat pentru prima oară la Miclăuşeni un conac boieresc în anul 1755. Acesta avea demisol şi parter şi era construit în formă de cruce. Conacul avea 20 de camere, câte zece pe fiecare nivel. Cum podelele şi tavanele erau din scânduri, adeseori gazdele aveau de furcă cu ploşniţele şi şoarecii care bântuiau reşedinţa. Împotriva acestora, stăpânele casei dădeau ordine clare: „să se puie în var vreo doftorie de ploşniţă şi să speli cu aceea şi podelele pe sus cu badanaua“, în timp ce „bortele de şoareci să se astupe toate cu cărbuni pisaţi cu steclă“.
 

Holeră sau otravă?
Dimitrie, fiul lui Ioan Sturdza, s-a preocupat la fel ca părintele său de extinderea moşiei şi a ridicat, între 1821-1823, un lăcaş de cult care există şi astăzi în apropierea castelului. Biserica are o frumoasă catapeteasmă în stil baroc şi numeroase obiecte de cult valoroase, cu care familia Sturdza a înzestrat-o.
În biserică se află înmormântat Alecu Sturdza Miclăuşanu, fiul lui Dimitrie, mort în anul 1848. Asupra morţii acestuia planează încă misterul. La 1848, Alecu îmbrăţişase ideile revoluţionarilor, situându-se în tabăra opusă vărului său, domnitorul Mihail Sturdza. Nu se ştie nici astăzi clar dacă Alecu Sturdza a murit subit de holeră sau a fost otrăvit din ordinul domnitorului Mihail Sturdza.
Cert este că în timpul lui Alecu Sturdza s-a amenajat la Miclăuşeni, în jurul conacului, un frumos parc în stil englezesc, cu specii de arbori ornamentali şi numeroase alei cu flori. Alecu Sturdza, preluând pasiunea înaintaşilor pentru cărţi şi manuscrise valoroase, a crescut semnificativ colecţiile de rarităţi ale conacului.
 

Castel pentru Maria
În anul 1863, Catinca, soţia lui Alecu Sturdza, lăsa moşia de la Miclăuşeni fiului George. Acesta s-a mutat la moşie după 1869, anul căsătoriei cu Maria, fiica scriitorului Ion Ghica. Actualul castel a fost ridicat pe locul vechiului conac, între anii 1880-1909. Pentru a ridica castelul, George Sturdza a împrumutat de la Societatea de Credit Funciar suma de 100.000 de lei, pe care urma să o „achite în numerariu monetă de aur“.
Se pare că George Sturdza a ridicat castelul pentru Maria, mai tânără cu 11 ani decât el, care mult timp nu s-a acomodat cu noul mediu în care se mutase.
 

Vecinul Alecsandri
Castelul a fost construit în stilul neogotic târziu, după planurile arhitecţilor Iulius Reinecke şi I. Grigsberg. Spre deosebire de vechiul şi insalubrul conac, castelul avea parter, etaj, mansardă şi beneficia de numeroase decoraţiuni, atât interioare cât şi exterioare. Decoraţia murală a castelului în stilul Art Nouveau a fost realizată în anul 1898 de către arhitectul Reinecke, ajutat probabil chiar de către Maria Sturdza, care era o talentată pictoriţă. Ea ilustrase, de altfel, multe din poeziile lui Vasile Alecsandri, vecin şi prieten apropiat al familiei Sturdza. Ornamentele exterioare, care se mai păstrează şi astăzi, abundă în embleme inspirate din blazonul familiei Sturdza.
 

Bogăţii de soi
Scara principală a castelului din marmură de Dalmaţia, sobele din teracotă, porţelan sau faianţă, aduse de peste hotare, parchetul cu intarsii din esenţe de paltin, mahon, stejar şi abanos, confecţionat de meşteri austrieci, mobilierul rafinat - toate desăvârşeau interiorul luxos al castelului. La acestea se adăugau colecţia de cărţi şi documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturile din marmură de Cararra, argintăria, dar şi piesele arheologice, numismatice şi epigrafice de mare valoare.
 

A devenit spital
Din căsătoria lui George Sturdza cu Maria Ghica a rezultat o singură fiică, Ecaterina. În anul 1897, aceasta s-a căsătorit cu Şerban Cantacuzino, cu care nu a avut niciun copil, acesta murind în 1918. În încercarea de a găsi un succesor pentru moşie, Ecaterina îl înfiază pe vărul ei, Matei Ghica Cantacuzino. Alegerea nu a fost din cele mai inspirate, deoarece Matei, neinteresat de moşie, a emigrat în Occident pe vremea războiului.
În timpul Primului Război Mondial, castelul va fi pus la dispoziţia unui spital militar, mama şi fiica ajutând răniţii, ca infirmiere. Tot în această perioadă, castelul a fost vizitat de George Enescu, care a concertat printre paturile cu răniţi.
 

Gazdă pentru prizonieri
Dacă soarta a fost blândă cu acest castel în Primul Război Mondial, în cel de al doilea lucrurile s-au schimbat în detrimentul reşedinţei boiereşti. În 1944, Ecaterina părăseşte castelul castelul, din cauza frontului mult prea apropiat, refugiindu-se departe de acesta. Autorităţile i-au propus evacuarea bibliotecii, care cuprindea 60.000 de cărţi valoroase, multe din ele fiind ediţii princeps sau rarisime. Ecaterina a refuzat iniţial, apoi a predat Episcopiei Romanului două inventare ale bibliotecii, care au fost apoi luate de Securitate. În iarna 1944-1945, coloanele cu prizonieri nemţi au staţionat în castelul de la Miclăuşeni.
 

Colecţii distruse sau furate
În această perioadă, cea mai mare parte din colecţiile castelului, cărţile, piesele de mobilier şi alte bunuri au fost furate sau distruse de soldaţi. Castelul a fost devastat. Multe din cărţile valoroase au fost folosite de soldaţi drept combustibil şi arse în sobe, alte volume au fost vândute chiar de către paznicii castelului unor magazine din Târgu Frumos, unde erau folosite pentru împachetarea mărfurilor.
Din cărţile care au mai rămas, o parte au fost luate de Jacob Popper şi Jean Ackerman, cu un camion al Apărării Patriotice, în scopul de a le proteja. Volumele strânse de aceştia au fost, o parte, depuse la sediu ARLUS din Iaşi, a doua parte au fost vândute Bibliotecii Centrale Universitare şi a treia au luat drumul Occidentului. Restul cărţilor şi manuscriselor rămase au fost donate de Ecaterina Episcopiei Romanului.
 

Mutilat de comunişti
Rămasă fără moştenitori pentru moşia de care era atât de ataşată, Ecaterina o donează prin testament Episcopiei Romanului, în scopul înfiinţării unei mănăstiri de maici. După moartea sa în 1953, castelul a avut cele mai ciudate destinaţii. A fost depozit militar de explozibil, casă de odihnă pentru copii, iar din 1960 până şn 2001, şcoală pentru copii cu deficienţe mentale grave.
În perioada comunistă, mansarda castelului devenise unul din locurile secrete unde petreceau adeseori membrii de partid sau copiii acestora. Pe data de 23 decembrie 1968, în urma unei astfel de petreceri, mansarda castelului a ars. Focul, care a pornit, se pare, de la o ţigară lăsată aprinsă, a distrus ultimele mobile originale ale castelului, depozitate la mansardă alături de materiale inflamabile.
 

Izbăvirea de pe urmă
Apa cu care a fost stins incendiul, infiltrându-se în interior, a contribuit la degradarea progresivă a imobilului.
În 1990, actualul conducător al Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, în baza actului de donaţie făcut de Ecaterina Sturdza, reînfiinţa mănăstirea Miclăuşeni şi mai apoi, în 2001, readucea sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei castelul şi domeniul Miclăuşeni. În prezent, castelul se află încă în proces de restaurare şi consolidare.