Surse din LPF: "Steaua ar putea fi retrogradată"

de Mihai SCHIAU

sursa foto Mediafax Razvan Chirita

Deşi a câştigat Liga I la pas, Steaua riscă să fie retrogradată, după ce patronul Gigi Becali a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul Valiza, scrie ziarulring.ro.

Un oficial LPF a declarat pentru sursă, sub protecţia anonimatului, că este foarte posibil ca situaţia Stelei să fie reanalizată de Ligă, iar aceasta să decidă retrogradarea roş-albaştrilor.

„Lucrurile sunt grave şi s-au precipitat în ultimele ore. Chiar dacă nimeni nu o spune cu voce tare, eu cred că Steaua va fi retrogradată. L-am auzit chiar şi pe Dumitru Dragomir că este foarte posibil ca situaţia să fie reanalizată, iar instanţele sportive să hotărască retrogradarea. Pe undeva, cazul este asemănător cu acela al FC Argeş, care a fost penalizată chiar înainte ca instanţele să dea o decizie definitivă în cazul lui Cornel Penescu”, a declarat un oficial LPF.

Pe de altă parte, managerul general al Stelei, Mihai Stoica, este de părere că Steaua nu poate fi nici măcar exclusă din Liga Campionilor. „Trebuie să fii înfiorător de prost sau de o incompetenţă crasă să compari cazurile Fenerbahce şi Juventus cu ceea ce s-a întâmplat azi... ori să te orbească ura. Chiar nu înţelegeţi că nu ne puteţi doborî?”, a scris Mihai Stoica pe Facebook.

Trebuie precizat că în prezent Gigi Becali nu mai are nicio legătură în acte cu Steaua, el renunţând la acţiuni în 2010. Totuşi, în 2008 deţinea 27% dintre acţiuni, scrie sport.ro.

LOTO, LOTO 6/49. Report de 8,4 milioane de euro la LOTO 6/49. Noi extrageri LOTO, astăzi

BACALAUREAT 2013. Totul despre BAC 2013 - calendar, subiecte şi rezultate. UPDATE

 

 

Versiune mobil | completa